S-a spart gheaţa!

Ieri, 15 octombrie, a avut loc prima întâlnire a Lecturo-maniacilor. Umbrită de ghinioane mai mărunte sau mai mari, dar care în final s-au dovedit benefice. Cu câteva ore înainte de activitate, am fost pusă în situaţia de a regândi şi modifica absolut tot. Inutil să menţionez starea de stress şi emoţiile prin care am trecut. Dar acestea s-au risipit tocmai datorită copiilor din proiect, care au venit foarte deschişi şi dezinhibaţi, veselia şi degajarea lor detensionându-mă curând.

Pot spune că a fost prima mea întâlnire cu aceştia, deşi i-am mai văzut în clasa lor, într-o pauză. Atunci, le-am dat spre completare un chestionar şi i-am rugat să-mi trimită fiecare o scurtă prezentare, cea care apare şi pe acest blog. Acum, am avut ocazia să discutăm mai pe îndelete despre cărţi. Se pare că avem de-a face cu copii pasionaţi de istorie! Am vorbit despre proiect şi despre blog, iar ideea de a publica pe acesta propriile povestiri şi desene i-a entuziasmat. Aştept materialele!

Trecând la activitatea propriu-zisă, le-am propus un joc de creativitate. Am pus pe masă câteva cărţi pentru copii (în engleză) şi i-am incitat să aleagă una şi să-şi imagineze povestea doar pe baza ilustraţiilor, fără să le spun nici măcar titlul cărţii. La început au fost un pic circumspecţi, dar după prima încercare s-au aventurat şi alţii. S-au remarcat: povestea celor 5 răţuşte care au fost crescute şi educate de părinţi, pentru ca în toamnă să plece fiecare „să-şi vadă de viaţa ei”, revenind în anul următor cu propriile familii; aventurile lui Clifford cel bine intenţionat dar care mereu încurca lucrurile; iar Ariadna a primit aplauze pentru povestea ei cu girafa care nu ştia să danseze. Improvizaţiile copiilor, felul lor de a nu se limita strict la imaginea din carte ci de a merge mai departe cu gândul, expresiile folosite şi fineţea de a surprinde şi stările sufleteşti ale eroului poveştii, dovedesc sensibilitate şi imaginaţie. Nu am citit povestea girafei în versiunea originală, dar cu siguranţă nu este mai frumoasă decât cea imaginată de Ariadna.

În a doua parte a activităţii, am vizionat un filmuleţ intitulat „Jurnalul unui păianjen”. Deoarece acesta era în limba engleză, tradusesem din timp replicile, pe care le-am împărţit elevilor ca să le citească pe rând, în timpul derulării filmului. Scopul a fost de a le capta astfel atenţia, fiecare aşteptând să-i vină rândul la citit, şi totodată de a-i implica într-un mod cât mai activ. După ce ne-am distrat împreună cu aventurile păianjenului, am purtat discuţii referitoare la asemănările dintre viaţa de zi cu zi a acestuia şi viaţa unui copil, la ce înseamnă un jurnal şi la ce foloseşte.
După modelul filmului vizionat, am încercat apoi să ne imaginăm cum ar fi viaţa de zi cu zi a unei omizi, în aşteptarea ei de a se transforma în fluture: cum şi-ar ocupa ea timpul, cum s-ar distra, prin ce aventuri ar putea trece,... În final, cu toţii am fost de acord să încercăm să redactăm fiecare câte o filă din jurnalul unei omiduţe, însoţită de un mic desen care să ilustreze ziua respectivă.

Înainte de plecare, copiii s-au arătat încântaţi de ora petrecută împreună şi au cerut adresa blogului, ca să-l poată arăta părinţilor.