Am trecut apoi la un exerciţiu prin care am dorit să le demonstrez importanţa întocmirii unui mind map cât mai elocvent. Am printat şi multiplicat unele dintre lucrările lor şi le-am distribuit astfel încât fiecare grup să primească harta unui personaj necunoscut lor. Le-am solicitat apoi să facă în scris o descriere a eroului respectiv pe baza informaţiilor cuprinse în schemă.
Rezultatele au fost cel puţin mulţumitoare. Lucrând în comun, au reuşit să descrie un personaj dintr-o carte pe care nu o citiseră. Redau mai jos una dintre caracterizări:
Boog este eroul cărţii "Open Season. Năzdrăvanii din pădure", scrisă de Kate Egan.
Boog era un urs care avea mulţi prieteni: Beth care era paznic forestier şi care l-a crescut de mic, un ren pe nume Elliot, precum şi animalele din pădure. Ursul avea şi duşmani:vânătorul Shaw. Locuia în Timberline, în Munţii Dinţi-de-Fierăstrău.
El îşi ajuta prietenii la necaz, era curajos, prietenos şi avea o inimă de aur. Dar avea şi defecte: era răsfăţat, pofticios şi credul. Boog era gras, avea colţi imenşi şi gheare ascuţite.
A trecut prin multe peripeţii: a trebuit să-l înfrunte pe vânătorul Shaw, s-a mutat în pădure şi a fost nevoit să suporte sezonul de vânătoare. Era şi cam năzdrăvan: a jefuit magazinul de dulciuri. A făcut însă şi o faptă bună: l-a eliberat pe Elliot.
Scopul lui era să se întoarcă acasă.. pe parcurs, a învăţat că pădurea este casa lui şi a înţeles ce înseamnă cu adevărat prietenii. Eliberându-l pe Elliot, el a dovedit respectul faţă de prieteni.
Vă recomand această carte dacă vă plac animalele şi peripeţiile.
2 comentarii:
PASTE FERICIT!
VA MULTUMESC PENTRU TOT CE ATI FACUT PENTRU NOI PANA ACUM!
VLAD
a fost o ora placuta neam folosit imaginatia ca sa descoperim lectura
Trimiteți un comentariu