miercuri, 3 decembrie 2008

Mă numesc....

Copiii par din ce în ce mai interesaţi de activităţile din proiect. Probabil un merit semnificativ îl are şi dna învăţătoare care, bănuiesc, îi stimulează la clasă să se implice în pregătirea pentru întâlnirea viitoare. Aşa îmi explic faptul că vin tot mai mulţi pregătiţi. Sau să fie şi datorită faptului că ne vedem la 2 săptămâni?... Oricum, sunt tot mai mulţumită de cum decurg lucrurile.
Citesc toţi, fiecare în ritmul lui, şi doresc să împărtăşească impresiile despre lecturile lor. Desigur, încă nu ştiu cum să o facă, pe ce să insiste, cum să incite curiozitatea colegilor, iar prezentările lor sunt cam…subţirele. Însă par a fi pe drumul cel bun şi, cel mai important este faptul că îşi dau silinţa, pun pasiune şi plăcere în ceea ce fac. Am început şi această întâlnire cu prezentarea lecturilor, o mare parte a timpului alocat activităţii noastre trecând astfel datorită numărului mare de copii dornici să împărtăşească colegilor din aventurile trăite prin intermediul lecturii.

Am continuat cu un joc, pe care din păcate nu am reuşit să-l terminăm, aşa că ne-am propus să-l reluăm cu ocazia următoarei activităţi. I-am anunţat pe elevi că, de data asta, ne vom lipi pe piept nu numele nostru (cum facem la fiecare întâlnire, pentru a-i cunoaşte) ci numele unui personaj dintr-o carte, citită mai recent sau mai demult, fără a le spune ce va urma. După ce fiecare şi-a ales personajul preferat şi şi-a lipit pe hăinuţă numele acestuia, am anunţat sarcina: fiecare trebuie să-şi asume identitatea aleasă şi să se prezinte celorlalţi colegi. La rândul lor, aceştia pot interveni cu întrebări suplimentare, vizând chiar şi aspecte care probabil nu apar în cartea din care a fost ales personajul. La început, nu prea ştiau cum să-şi asume identitatea eroul preferat, şi nici să se prezinte, aşa că a fost nevoie să-i îndrum punând întrebări. Am remarcat de asemenea o oarecare rigiditate în a adresa întrebări precum, şi în a răspunde la întrebările care vizau aspecte ce nu apăreau în carte. Însă pe parcurs şi-au dat drumul, ca urmare a încurajărilor mele permanente de a-şi da frâu liber imaginaţiei şi e a improviza.
Astfel, căpitanul piraţilor, Jack Kelsall, a trebuit să explice de ce a ales să fie pirat şi dacă nu-i e milă de toţi acei marinari pe care îi ucide după ce le pradă corăbiile, iar Araminta Nălucilă a fost nevoită să recunoască public cât de mult suferă fiindcă nu are prieteni şi că ar vrea să se schimbe, dar e cam complicat, având în vedere faptul că e vampir.
A devenit un obicei ca, la fiecare întâlnire să le prezint un pic şi blogul actualizat, un moment foarte special pentru ei. Să vadă munca lor şi poze de la activităţi pe blog îi motivează în mod deosebit, după cum estimasem de altfel.

2 comentarii:

Paul_The_ Best spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...

A fost minunat in ziua aceea si chiar mi-a placut sa fiu Jack Sparrow si Gabi sa fie Barbossa, a fost distractiv. BRAVO TUTUROR!!!
paul_the_best, 17 ianuarie 2009 09:40